„Când eram prietenă cu timpul” este o colecție de proză scurtă și poezie, un minunat „jurnal al fericirii”. Cele peste 50 de episoade literare reprezintă un memorial al vieții emigrantului român plecat demult cu trupul din țară dar încă rămas cu sufletul acolo, deși nu s-ar fi întors, neam, acasă! Vom găsi aici alegoria, în istorioara amuzantă a copacului Gigel care refuză cu obstinație să moară, dar si poezie de o reală infuzie metaforică, versuri al căror sens este mereu direcționat către același subiect: viața, cu toate contorsiunile ei. Vom găsi fabulă foarte reușită și „marile iubiri” ale Luciei, toate mărturisind apartenența la era de glorie a culturii anilor 70-90; Pink Floyd, Gabriel Garcia Marquez, Umberto Eco, Mircea Cărtărescu, Marin Preda, și Leonard Cohen. Toate sunt prezentate într-un limbaj fascinant, direct, nepretențios, ades îmbinând metafora cu jargonul, o combinație a cărei savoare naturală o mai găsisem și la alți scriitori, precum Camelian Propinațiu. Lucia Verman se adresează în această carte oricărui tip de lector; de la optimist și aventuros la agnostic și pesimist, de la religiosul fidel la ateul convins, de la cititorul neavizat la cărturarul consacrat. Toți, fără rezerve, o vor iubi necondiționat! Căci până și tristețea lucește în aceste rânduri!